Impozitarea veniturilor din agricultura pentru agricultorii persoane fizice


Dragi cititori,

Doresc astazi sa va impartasesc cateva aspecte mai putin cunoscute legate de impozitul aferent veniturilor din agricultura pentru agricultorii persoane fizice. Vom analiza in ce conditii putem plati un impozit pe venit mai mic decat obisnuitul 16%.

Reglementarile legale in acest sunt art. 71 d), art. 74 (4) din Codul Fiscal precum si completarile oferite de catre Ordinul 190/2009, cu modificarile si completarile ulterioare.

  • Reglementarile se aplica pentru urmatoarii contribuabili:

– persoanele fizice,

sau

– arendasii persoane fizice,

  • Pentru veniturile obtinute din valorificarea produselor agricole, acestea trebuie sa respecte urmatoarele conditii:

-sa fie obtinute dupa recoltare;

-sa se regaseasca in stare naturala;

-sa fie obtinute de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda;

-sa fie valorificate (vandute ) catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare.

Termenii utilizati au urmatoarele semnificatii:

a)unitati specializate pentru colectare – unitatile in care se stocheaza, punandu-se la pastrare in bune conditii produsele agricole, asigurandu-se integritatea principalelor calitati ale acestora, in functie de diferitele utilizari tehnologice, si mentinerea valorii lor igienice si nutritionale. Exemple: magazii, depozite si silozuri;

b)unitati de procesare industriala a produselor vegetale – unitatile tehnologice in care produsele agricole sunt transformate prin procese ce modifica substantial produsul initial in alimente sau furaje. Exemple: unitati de procesare industriala pentru cereale pentru boabe, leguminoase boabe uscate, radacinoase, legume cultivate in camp, plante industriale, furaje verzi din teren arabil, fructe;

c)alte unitati, pentru utilizare ca atare – unitatile care achizitioneaza produse agricole vegetale si le folosesc ca furaje pentru animale. Exemple: complexele zootehnice etc.;

d)produse agricole – produsele agricole vegetale obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole. Exemple: cereale pentru boabe (grau, secara, orz, ovaz, orez, porumb etc.), leguminoase boabe uscate (mazare boabe, naut boabe, fasole boabe, etc.), radacinoase (cartofi, sfecla de zahar, sfecla furajera etc.), plante industriale (rapita, floarea-soarelui, soia boabe, in pentru ulei – seminte, tutun etc.), furaje verzi din teren arabil (porumb verde furajer, trifoi, lucerna etc.), legume cultivate in camp (varza, spanac, salata verde, pepeni, vinete, castraveti, ardei, dovlecei, morcovi etc.), fructe (piersici, caise, struguri, cirese, visine, nuci, gutui, zmeura, mere, pere etc.).

Cota de impozit

Pentru aceste venituri, persoanele fizice sunt impuse cu o cota de  impozit de 2% aplicata la valoarea produselor livrate catre unitatile mai sus mentionate, conform documentelor contabile intocmite in acest sens. In legatura cu retinerea acestui impozit se retin doua cazuri:

1. Contribuabilii impusi pe baza de norme de venit sau in sistem real pe baza contabilitatii in partida simpla (care si-au declarat activitatea agricola la unitatea fiscala de care apartin), care realizeaza venituri din valorificarea produselor agricole obtinute dupa recoltare, in stare naturala, de pe terenurile agricole proprietate privata sau luate in arenda, catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati, pentru utilizare ca atare, nu datoreaza impozitul de 2% . Unitatile de colectare, unitatile de procesare industriala sau celelalte unitati  vor solicita contribuabililor respectivi, in vederea neimpozitarii veniturilor cu cota de 2% prevazuta mai sus, o copie a formularului 260 „Decizie de impunere pentru plati anticipate cu titlu de impozit“ – cod 14.13.02.13/3a, in cazul contribuabililor impusi in sistem real sau pe baza de norme de venit.

2. Altfel ( agricultorii persoane fizice nu au o activitate agricola declarata la unitatea fiscala de care apartin; in cazul unor achizitiilor sporadice, achizitii din targuri, piete, etc), impozitul se calculeaza prin retinere la sursa la momentul platii veniturilor de catre platitorii de venituri, prin aplicarea unei cote de 2% asupra venitului brut.

Impozitul calculat si retinut reprezinta impozit final.

In acest caz, termenul de virare a impozitului retinut potrivit prevederilor art. 74 alin. (4) din Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, este pana la data de 25 inclusiv a lunii urmatoare celei in care a fost retinut.

Impozitul retinut la sursa se declara pana la termenul de plata a acestuia inclusiv, in formularul 100 „Declaratie privind obligatiile de plata la bugetul de stat“, cod 14.13.01.99/bs, la pozitia „Impozitul pe veniturile din activitati agricole“ din Nomenclatorul obligatiilor de plata la bugetul de stat si se plateste in contul unic al bugetului de stat.

Unitatile achizitoare au obligatia sa depuna o declaratie privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar de venit, la organul fiscal competent, pana la data de 30 iunie a anului fiscal curent pentru anul fiscal anterior (declaratia 205).

Documente contabile justificative pentru achizitiile de produse agricole

In legatura cu documentele justificative, pe baza carora unitatile mai sus mentionate achizitioneaza produse agricole de la agricultorii persoane fizice, acestea sunt:

-borderoul de achizitie, cod 14-4-13/c pentru achizitii de cereale si produse procesate din cereale (Ordin 1027_2006);

-borderoul de achizitie, cod 14-4-13/b pentru achizitii de alte produse agricole.

Lasă un comentariu

Filed under Fiscalitate, Impozit pe venit

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s